Măgureni

Cătunul Măgureni

Măgurenii se situează la peste 1000 m altitudine. Satul cu case risipite pare o aşezare simplă. Paradoxal el se caracterizează prin complexitatea gospodăriei.

Datorită necesităţilor economice ale acesteia se asigură - pe un spaţiu insuficient delimitat - toate funcţiile gospodăriei: producţia, depozitarea şi conservarea produselor şi alimentelor, consumul acestora, activitatea familială, socială, spirituală. Răspunzând acestor nevoi, s-a realizat un tip de gospodărie cu aspecte specifice.

Trăsătura primordială constă în gruparea construcţiilor gospodăreşti în jurul casei. Gospodăria este amplasată în mijlocul terenurilor lucrate iar construcţiile sunt risipite în jurul locuinţei, răspunzând multiplelor activităţi economice. Este o gospodărie de tip arhaic, complexă, cu activităţi multiple care asigură familiei mijloacele de trai. „Satul cu case izolate a fost satul ţăranului liber şi autohton care a putut să ocupe pământ cât a vrut şi unde a preferat deoarece pământul era liber în acea epocă."

Măgurenii este un cătun care număra în trecut 21 de familii cu o populaţie de peste 100 de locuitori. Pe măsura trecerii timpului, populaţia şi numărul de familii a scăzut, ajungând la un moment dat la 9 familii iar astăzi, la momentul actual, la 3-4 familii, iar în timpul iernii şi aceştia se retrag mai jos.

Gospodăriile sunt aşezate la distanţă de 300 - 600 m unele de altele, fiecare familie având proprietatea în jurul casei, delimitată prin gard construit din gălendre.

Pământul din proprietate este mai mult loc de fân, puţin arabil pentru cartofi şi zarzavaturi. Gospodarii s-au adaptat mediului şi unii dintre ei erau bine situaţi material, cu suprafeţe mari de pământ, ceea ce le permitea să crească până la 12 capete de vite, cai şi 150-200 oi.

În acest tip de aşezări s-au păstrat şi unele caracteristici arhaice legate de continuitatea familiei şi a proprietăţii, în sensul durabilităţii casei şi a familiei pe terenuri întinse.

Fiecare familie îşi are mormintele pe terenul propriu.

Toponimul Măgureni este de origine autohtonă şi în familia sa de cuvinte cuprinde: măgură-i = substantiv feminin - deal mare (singuratic), munte. Are şi varianta „măgula" şi la fel diminutivul „măgurică", „măgurea" sau „măgurean", „măgureancă".

Faptul că Măgurenii ca şi aşezare a cunoscut în ultimele decenii o puternică depopulare şi emigrare spre satele şi aşezările de jos explică clar că viaţa aici îşi are inadvertenţele şi greutăţile ei.

Până la construirea drumului forestier, aprovizionarea oamenilor cu cele necesare se făcea incredibil de greu. Totul se transporta pe cai şi în desagi, parcurgând pe jos cărări şi poteci care iarna erau aproape impracticabile. Oamenii plecau de vinerea ia târg la oraş, aveau gazdă în Sibişel şi sâmbăta de dimineaţă plecau la târg în Orăştie, cumpărau bucate, le duceau la moară şi plecau din nou la gazdă în Sibişel, unde dormeau noaptea şi abia duminica pe la amiază ajungeau acasă.

În perioada fără drum forestier, locuitorii cătunului circulau pe poteci puţin amenajate, pe la Puntea Fetii Mari, Piatra Puşcată, Izvorul Dulce, Curmătura Deluţului, Poiana Gardului, Deluţ şi Tarniţa, ieşind pe Râul Mare în apropiere de Piatra Neamţului.

Înainte de Războiul al Doilea Mondial s-a construit un drum pentru cai şi căruţe care făceau legătura cu localităţile de jos pe Răuşor, Gura Tisei, Strâmbu, Deluţ, Curmătura Deluţului, Izvorul Dulce, Piatra Puşcată, Măgureni.

Cu toată izolarea lor, măgurenii sunt o comunitate cu obiceiuri şi datini care s-au perpetuat, constituind spiritualitatea aşezării.

Atunci când satul avea 21 familii, amintim familiile: Ţambă Miron, Rujoi Achim, Rujoi Radu, Rujoi Ion, Nasta Nicolae, Trufaş Lazăr, Cioara Vasile, Săndescu Ioan, Săndescu Vasile, Oproiu Nicolae.

Azi mai locuiesc în Măgureni familiile: Bucur Ion, Dumitrescu Ion, Nasta Ilie, Vinerean Domnica.

Oamenii de aici erau în trecut agricultori, crescători de animale. Odată cu exploatările forestiere din zonă, oamenii s-au angajat la aceste lucrări şi au intrat într-un alt circuit al vieţii economice şi sociale.

Satele din jos îi numeau pe aceşti oameni mărgineni sau păcurari.

În ce priveşte provenienţa şi originea familiilor din cătun, după onomastica lor provin sau sunt înrudiţi cu cei din Strugari, Costeşti-Deal, Grădişte şi Luncani, unde se întâlnesc frecvent aceleaşi nume de familie.

Prezenţa acestei onomastici în satele amintite sau în Măgureni o ilustrăm prin două exemple:

a)„Pe teritoriul satului Ludeştii de Sus, printre fâneţe se întindea gospodăria lui

Ţambă din grupul de case Văleni

b)O vatră veche era şi gospodăria lui Radu Nasta din Costeşti-Deal

Măgurenii constituie un punct de deschidere spre zone de un mare interes turistic. După 3 km spre sud-est e poteca pe muntele şi vârful Godeanu (1659 m) cel mai impunător ca altitudine din întreaga zonă. De pe vârful Godeanu ni se deschide o frumoasă panoramă atât spre Valea Mureşului, spre Deva cât şi înspre masivul Retezat şi Munţii Bihorului.

În apropiere se află Steaua Mică, unde se ţinea în fiecare vară nedeia mărginenilor, la care participau păcurarii din toată zona: Măgureni, Strugari, Costeşti-Deal, Grădişte, Luncani.

De sub culmea Godeanului izvorăsc apele Văii Godeanului, care mai jos poartă numele de Râul Grădiştei. La fel izvorăsc Valea Glivii şi cea a Zebrului care se unesc la nord de Piscul Glivii cu pârâul Alunul, formând Râul Mare, afluent al Râului Sibişel.

De la Godeanu se poate continua drumul spre Muntele Scârna timp de o oră de mers şi apoi se intră în marcajul ce anunţă cabanele Prislop şi Şureanu.

Gospodăria măgureanului este expresia stabilităţii şi permanenţei omului pe aceste meleaguri.

Toate casele sunt construite din lemn, pe fundaţie din piatră. Casele sunt acoperite cu şindrilă, numită aici „prăştilă". Azi doar trei case sunt acoperite cu ţiglă.

Cu excepţia iernii, anumiţi membri ai familiei sunt plecaţi cu vitele la clăi. Oamenii mai plecau în Orăştie, Valea Jiului, Cugir, Sebeş, Haţeg, cu vitele la târg.

Măgurenii sunt oameni credincioşi.

Între 1950-1965 a funcţionat la Măgureni o şcoală cu clasele I - IV. Erau până la 7-8 copii la şcoală. Din vechea şcoală au mai rămas doar câţiva bolovani.

Ca şi comunitate administrativă, cătunul a avut în anumite perioade primar pe Rujoi Ioan şi subprimar pe Trufaş Lazăr.

Administrativ cătunul Măgureni a aparţinut de Notariatul Căstău, Sfatul Popular Sibişel, iar în prezent de Primăria Beriu.

Pe lângă agricultură şi creşterea animalelor, localnicii au lucrat şi la pădure, înainte, lemnele de aici se transportau pe jos pe apă prin „plutire sălbatică" până la Greblă-Orăştie, unde se scoteau din apă. A urmat perioada când transportul lemnelor se făcea pe jilip, o construcţie din lemn, lungă de 1-2 km pe care se introducea apa. Aici au existat astfel de jilipuri pe râul Gliva, Valea Măgureni şi Râul Alunului.

Dintre cei plecaţi, unii revin şi fac fân ca să-l vândă. Măgureanul e om închis, gânditor, tăcut, molcom, mai răbdător dar ospitalier cu cei care vin la el.