Istoric

Comuna Beriu se situează  într-o regiune cu un bogat trecut istoric ,  deşi mărturiile arheologice din antichitatea daco-romană sunt reduse. “ Se ştie că regiunea deluroasă-muntoasă a Carpaţilor Meridionali de la sud de Orăştie cuprinzând un teritoriu de circa 150 km² adăposteşte o serie de aşezăminte dacice, trădând o viaţă înfloritoare şi multilaterală în ultimele două secole care preced cucerirea romană “.Tot despre această regiune se mai precizează : “ pe valea apei Grădişte în zona fostelor Cetăţi dacice întâlnim puţine urme romane , mai multe ale unor posturi militare şi aşezări de păstori, la  Orăştioara de Jos s-a putut identifica o aşezare civilă destul de extinsă indicată prin ziduri ce se găsesc până la râul Beriu “. Plecând de la aceste situaţii este explicabil că urme romane s-au găsit şi în hotarul localităţii Beriu. Astfel în 14 august 1965, cu ocazia lucrărilor agricole , un plug a scos la suprafaţă o piatră dreptunghiulară cu inscripţie romană . S-a constatat că este vorba de un mormânt roman , de 2 metri lungime , 1,40 metri lăţime şi 80 centimetri adâncime.În mormânt s-au găsitoseminte amestecate cu cărămidă macerată şi pământ. Tot aici s-a descoperit şi ceramică autohtonă foarte veche.şi se crede că acest mormânt a aparţinut unui ostaş din Legiunea XII Gemina.Placa funerară se păstrează la Muzeul din Orăştie.Cea mai veche atestare documentară vine de la sârşitul sec. XIII când saşii au început să se organizeze în scaune numite “ sedes “.Astfel  “ 13 sate din jurul Orăştiei: Turdaş , Pricaz, Căstău , Beriu , Sereca , Sibişel , Romos , Romoşel , Vaidei , Şibot , Balomir, Vinerea , Cugir; îşi aveau scaunul săsesc de la Orăştie . Întregul teritoriu amintit face parte din pământul Crăiesc , care ocupă tot sudul Transilvaniei până la Braşov”.Diploma andreiană din 1224 , reânoieşte vechiile privilegii acordate saşilor de către regele maghiar Geza . Saşii au fost colonizaţi în localităţile cele mai bogate , chiar dacă acestea au aparţinut românilor cum a fost cazul Beriului care a fost colonizat în anul 1334.

„La aşezare în sat fiecare colonist era înzestrat cu loc de casă şi grădină iar pământul din jurul satului era împărţit în mod egal şi era dăruit drept moştenire în schimbul unor obligaţii fiscale mici. La început obştea îşi păstra dreptul de proprietate asupra hotarului satului, dar mai târziu pământul de arătură a devenit proprietate privată a ţăranilor , rămânând în proprietatea obştii pădurea, păşunea şi fâneţele. „

            La colonizarea saşilor în anul 1334 în Beriu , se face menţiunea că existau deja 107 case locuite de români şi care aveau ca preot pe Laurenţiu. .           În “Inventarul documentelor istorice “de  la Muzeul din Orăştie figurează următoarele acte în care apare şi Beriul : actul 98 datat în  26 mai 1796 şi actul 66  care este un conspect al ajutorului de război plătit în 1793 de satele scaunului Orăştiei , act eliberat de Emeric Somogy , preceptor regal, documentul este original pe patru file , scris în limba germană . În feudalism , la Beriu au existat grajduri pentru caii husarilor . Aceştia ar fi stat în sat vreme de 150 ani, grajdurile au fost ridicate în trei părţi : Pe locul unde este azi Consiliul Popular, la Springheri şi la Rotăriţa. În partea de nord a satului , în Luncă, la locul numit „ Cazărmi “, au existat asemenea obiective militare clădite pe vremea Mariei Tereza . După plecarea husarilor unul dintre edificii a devenit primărie şi locuinţa notarului.            În trecutul său istoric, Beriul nu a fost străin de marile evenimente ale vremii . Preotul Ioan Popovici din Beriu a participat ca luptător cu rang de căpitan în oştirea lui Avram Iancu. El a fost înlocuit în luptă de fiul său Petru..În decursul timpului sunt menţionate denumirile germane , pentru Căstău – Kastendorf, pentru Beriu- Berindorf , pentru Sereca – Elsterdorf , sau în maghiară , pentru Orăştioara de Jos – Also Orestyoora.Participarea la primul război mondial este marcată de monumente comemorative la Beriu , Căstău şi Orăştioara de Jos.