Satul Sibişelul Vechi

De la intersecţia de la Căstău, înaintăm spre sud în linie aproape dreaptă, paralel cu râul Sibişel şi abrupta coastă a Căstăului, în partea stângă, pe o şosea comunală, asfaltată până la fostul Complex Beriu.

            În faţă, ne apropiem tot mai mult de Bord şi Muntele Negrilă, lângă care stă, aciuiat, ca un copil ascultător. Muntele Sâna. La poalele lor se întind fâneţele apoi câmpia.

            Sub Bord, se întinde, ascuns printre verdeaţa pomilor, Sibişelul Vechi, sat cu 865 locuitori iar după recensământul din 2002 cu 821 locuitori, aparţinând din punct de vedere administrativ de comuna Beriu. Distanţa de la Sibişelul Vechi la Deva este de 38 km, de la Orăştie de 11 km, de la Măgureni de 13 km, iar de la Beriu de 6 km.

Sibişelul Vechi, Sibişelul Nou şi Cucuişul, deşi situate pe un alt râu (Râul Sibişelului) ce îşi adună apele de pe aceeaşi platformă muntoasă, pot fi integrate, ca trecut istoric şi configuraţie economică, specific etnografic, în zona estică a Văii Grădiştei, formând ca relief un tot unitar, mai ales în partea dinspre aval.

Urmele istorice datează aici din cele mai vechi timpuri. Pe Râul Mare, la Sibişel, lângă fosta Greblă a plutirii lemnelor se află o galerie săpată în stâncă, numită şi astăzi Baia Romană.

Sibişelul Vechi este a patra localitate de pe Valea Grădiştei ce aparţinea Scaunului Săsesc al Orăştiei. Cele câteva invazii turceşti în Ardeal, cum au fost, mai cu seamă, cele din 1438 şi 1439, au pustiit satele din zona Orăştiei, nimicind în mare măsură populaţia existentă, atât cea românească, cât şi cea săsească formată din colonişti. Rămânând satele pustii, stăpânirea a făcut şi mişcări de populaţie românească, astfel că nu s-au mai aflat saşi în zonă, decât la Romos şi Pricaz. Astfel a fost adusă populaţia autohtonă „la poalele munţilor în Sibişel, care plătesc dare o cincizecimă pentru capră şi oaie, deja în 1493 o plătesc greu."

Pe muntele numit Bordul Sibişelului, la o înălţime de 668 m, se află ruinele unui castel feudal fortificat. în tradiţia satului se cunoaşte că Augustin Ştefănescu din Sibişel a săpat în pântecele muntelui, pe la sfârşitul sec. al XIX-lea, pentru a ajunge la comorile ascunse.

           La cetatea din Bord a existat o poartă ce s-a dărâmat pe la 1880. Istoricul Fr.Tentch a lăsat o descriere a ei la sfârşitul sec. al XIX-lea. El susţinea că cetatea aparţinuse Scaunului săsesc al Orăştiei, servind ca cetate de graniţă pentru a păzi căile de acces spre Ţara Românească. Cetatea mai este menţionată şi de alţi istorici: I.M.Akner, A.Ipolyi, K.Horedt, V.Vătăşianu. După cei mai mulţi, ea ar data din sec.al XIII-lea.

În lumina ultimelor cercetări se mai păstrează „turnul de poartă de formă rectangulară, cu laturile de 9 x 8,50 m, aflat în interiorul curtinei şi cu deschidere la parter de 3,10 m. Zidurile groase sunt din piatră brută locală, înecată în mortar. Zidul curtinei se păstrează pe unele porţiuni până la 3 m înălţime."

            După acelaşi istoric, descoperiri întâmplătoare au scos la lumină fragmente de ceramică şi monede.

Şanţul s-a păstrat foarte bine pe latura de est, în zona porţii, în formă de albie seacă, lată de 6 m şi adâncă de până la 3 m, având în exterior un mic val de pământ lat de 3 m şi lung de 6 m, pentru accesul în cetate, iar în faţa lui alte denivelări care conduc la ideea existenţei unor elemente de apărare îndepărtată.

Cetatea de pe Bord are o deschidere şi o perspectivă minunată spre nord, cuprinzând toată Valea Mureşului, începând de la Simeria spre Alba-Iulia, la fel văile adiacente Cucuişului, Romosului, Vaideiului, iar în partea de vest, Valea Grădiştei, până departe spre Sângeorz şi Călan.

După părerea ultimului cercetător, ea s-ar încadra în rândul cetăţilor de dimensiuni mari, asemănătoare celor de la Vurpăr, Săsciori, Tilişca, Răşinari, datate la sfârşitul sec. al. XII-lea şi începutul celui următor, cu semnificaţia de a adăposti chiar mai multe comunităţi.

Istoricul amintit admite ideea că ea ar fi putut aparţine Scaunului Săsesc al Orăştiei, cel mai important scaun dintre cele zece existente atunci, cu o mare pondere economică, ceea ce explică dimensiunile şi marele efort material depus. Plasarea turnului de poartă în curtină este similară şi la cetăţile din Săsciori şi Câlnic, datate din aceeaşi perioadă. Ea nu face parte dintr-un sistem de cetăţi de graniţă ci este mai mult ca o cetate de refugiu.

           Nu trebuie neglijat de noi, cei de astăzi, caracterul turistic al zonei în general, cât şi perspectiva care trebuie savurată urcând Bordul Sibişelului, cu cărările lui împletite, de unde omul se simte mai aproape de cer.

            Numele Sibişel, râu şi localitate, este format prin derivare cu sufixul „-el" de la cuvântul Sebeş (magh.) = repede.

Localitatea este vestită pentru nucile de Sibişel care sunt: „rodul muncii unui călugăr Paal Mihaly care timp de o jumătate de veac s-a străduit pentru crearea acestui soi."

Tot despre nucile de aici se mai menţionează: „E o localitate însemnată pentru cultivarea nucilor, bune la gust, mari şi cu coaja subţire."

În partea de sus a satului, în dreapta, pe Strâmbava, vale între Muntele Negrilă şi Pleşul, a existat pe la 1880 o mănăstire, ridicată de Ilisie din Sibişel care şi-a vândut averea înălţând chiliile.

În ce priveşte Strâmbava, denumirea pentru pârâul şi valea ce desparte nu numai munţii amintiţi ci şi hotarul Beriului de al Sibişelului, are ca derivat Strâmbăşiţa sau Părăul lui Duca. „A doua parte a numelui Strâmbava are la bază germanul Bach."

La Sibişel, în urmă cu 7 decenii a trăit preotul Ioan Samoilescu care prin preocupări gospodăreşti de excepţie, a deţinut o grădină care se întindea pe 3 iugăre. A slujit biserica din Petreni (lângă Călan) de unde venea peste deal ca să-şi îngrijească gospodăria din Sibişel. Şi-a amenajat o livadă cu pomi fructiferi, bine îngrijiţi de unde s-a îmbogăţit. Datele le-am luat dintr-un „Calendar" pe anul 1937 la rubrica „Pagina economică", pag.73-74, totul fiind relatat în articolul: „Un preot care face minuni pe mica lui moşioară."

Satul Sibişelul Nou (Baia)

În continuarea Sibişeluiui Vechi, valea se îngustează foarte mult, munţii aproape că se îngemănează, fiind despărţiţi doar de râul Sibişel, ce-şi poartă apele limpezi spre nord.

De o parte şi de alta a şoselei ce urcă la munte, se întinde Sibişelul Nou, cunoscut sub denumirea de Baia, cu un număr de peste 174 locuitori. Distanţa Sibişelul Nou - Deva este de 39 km; Sibişelul Nou - Orăştie de 12 km, Sibişelul Nou - Beriu 7 km iar Sibişelul Nou - Măgureni, 12 km.

            În toate timpurile, locuitorii din Sibişelul Nou s-au ocupat cu exploatarea lemnului din pădurile apropiate, cu transportul lui pe jilip, cum era cel din Strâmbava sau cel de la Râuşor. Localnicii sunt cunoscuţi şi astăzi ca buni pescari de păstrăvi.

Documentele consemnează la începutul secolului al XIX-lea, existenţa în Sibişelul Nou a unui atelier de prelucrarea fierului: „Pe aceste locuri, în 1803, vistieria a înfiinţat un mic atelier de prelucrare a fierului, pentru valorificarea pădurilor din munţi. Odată cu darea în exploatare a furnalelor de la Hunedoara din 1882, şi Cugirul a fost lărgit, de acum concentrându-se aici prelucrarea fierului. Acest fapt a dus la decăderea acestei zone atât de pitoreşti."

Şi alte scrieri întăresc sub aceeaşi formă existenţa atelierului: „Cândva Sibişelul Nou se număra printre localităţile cu uzine de fier, înfiinţate în 1803".

Topitoria de fier de la Sibişelul Nou se păstrează pictată într-un tablou de Reiner. Se păstrează şi două imagini foto.

                Şi azi satul îşi păstrează profilul forestier, aici funcţionează o Şcoală Profesională Forestieră, amplasată în vatra satului, lângă râul Sibişel.

În partea de sus a satului, pe Râul Mare se află Instalaţia de Pompare care asigură municipiul Orăştie cu apă potabilă.

În Sibişelul Nou a trăit Ilie Bura, învăţător (1886 - 1963) şi un inspirat poet.

Localitatea Beriu este situată în judeţul Hunedoara, zona Orăştie, fiind centru de comună. Se află la distanţă de 7 km de Orăştie, 34 km de Deva şi 11 km de Costeşti. Privit de pe Dealul Viilor, Beriul are forma unei cruci, întinzându-se în dreapta Râului Grădiştei, fiind aşezat pe terase mărginite de câmpuri întinse.

Localităţi componente: Căstău, Orăştioara de Jos,Cucuiş, Măgureni, Poienile Beriului, Sibişelul Vechi, Sibişelul Nou, Sereca.        

Datele cu privire la trecutul localităţii permit, sub anumite laturi, reconstituirea istoriei satului. Prin hotarul Beriului de astăzi, în linie dreaptă de la Orăştie la Cetăţile Dacice, au pătruns o parte din armatele romane în 105 e.n. spre a-l învinge pe Decebal. Dacă regiunea este bogată, la sud, în vestigii dacice, există şi puţine urme romane, unele chiar în hotarul satului Beriu. Astfel în 14 august 1965, cu ocazia lucrărilor agricole, s-a găsit în hotarul Dealul Mare în şes, spre râu, un mormânt în faţa podului de jos, la 20 m de păşune. Mormântul şi placa funerară au aparţinut probabil unui ostaş din Legiunea a-XIII-a Gemina, fapt rar întâlnit în această regiune. Referindu-ne la teritoriul Beriului, putem admite că prin hotarul din vestul aşezării a fost drumul principal de acces spre cetăţile dacice şi totodată că acest teritoriu al Beriului, ca de altfel întreg ţinutul Orăştiei, constituia grânarul dacilor.        

Epoca feudală este mai bogată în date în ceea ce priveşte existenţa şi evoluţia acestei aşezări. Se ştie că după epoca daco-romană prin aceste locuri s-au plămădit aşezări româneşti ce au continuat să existe până în zilele noastre.         

La Beriu, saşii au fost colonizaţi în 1334. Satul Beriu a existat însă cu mult înaintea colonizării saşilor, aceasta explicând continuitatea populaţiei româneşti cu tradiţii atât de specifice, precum şi dispariţia totală a coloniştilor.        

Referiri la Beriu se mai fac în actul 98, datat 26 mai 1796 şi actul 66 (102) păstrate la Muzeul Orăştie. În feudalism, la Beriu au existat grajduri pentru caii husarilor. Aceştia ar fi stat în sat vreme de 150 de ani, grajdurile au fost ridicate în trei părţi: pe locul unde este azi Consiliul Popular, la Springheri şi la Rotăriţa. În partea de nord a satului, în luncă, la locul numit “Cazărmi”, au existat asemenea obiective militare clădite pe vremea Mariei Tereza.        

În trecutul său istoric, Beriul nu a fost străin de marile evenimente ale vremii. Preotul Ioan Popovici din Beriu a participat ca luptător cu rang de căpitan în oştirea lui Avram Iancu. El a fost înlocuit în luptă de fiul său Petru.        

În acţiunea de emancipare culturală, este de menţionat că ASTRA a înfiinţat o bibliotecă şi la Beriu, iar în 1905 “la Orăştie se va organiza un corp de conferenţiari, în special cadre didactice, care susţin prelegeri la Beriu şi în celelalte sate”.        

Dacă documentele atestă faptul că la Beriu ar fi existat o şcoală românească încă din secolul al XIV-lea, ca şi la Căstău, arhiva şcolii din Beriu păstrează matricole începând doar cu anul şcolar 1883/1884.        

Şcoala generală de astăzi din Beriu constituie – prin clădirile noi, etajate, de care dispune, prin aranjamentul lor estetic - un fel de “expoziţie” didactică permanentă pentru vizitator.         

Berienii îşi cinstesc în mod deosebit eroii. În faţa primăriei, a fost ridicat în anul 1937 un monument împrejmuit de un mic parc cu flori şi arbuşti, pe care vizitatorul poate citi următoarele: “În amintirea eroilor berieni căzuţi în războiul pentru întregirea neamului nostru, 1914-1919...”. 

Trasee turistice în zona Beriului 

Cetatea Sibişelului. Aflată pe o înălţime numită Bordul, ce domină aşezarea situată de-a lungul văii, cetatea Sibişelului nu a fost menţionată în documentele medievale. Cercetătorii presupun că a jucat rolul unei cetăţi de refugiu, pentru comunităţile din Orăştie şi Romos, în timpul invaziilor. Din păcate astăzi se mai păstrează doar zidul de incintă şi turnul de intrare. Pentru a ajunge la cetate, pornim din centrul satului, de lângă biserică şi urmăm drumul larg, ce urcă pe dealul Răcurele şi traversează apoi pădurea până pe bord.

Cucuiş. Situat la poalele munţilor, înconjurat de păduri, Cucuişul merită a fi vizitat atât pentru mănăstirea înălţată în apropierea satului, cât şi pentru cele două cetăţi (una dacică şi alta medievală) construite pe înălţimile din împrejurimi. În această localitate se ajunge pornind din centrul satului Căstău spre est, pe un drum pietruit ce urmează firul pârâului Cucuiş. Începând din anul 2001, prin binecuvântarea Ps. Timotei Seviciu, a fost pus la conducerea Mănăstirii Cucuiş pe Stareţul Ieromonah Andrei, unde s-au executat lucrări începând cu poarta de la intrare în stil maramureşan, iar în interiorul mănăstirii chiliile şi anexa gospodăriei. Slujbele se fac zilnic, inclusiv vinerea noaptea se face sfântul maslu şi moliftele Sf. Vasile cel Mare. La Mănăstirea Cucuiş, hramul este a Sf. M. Mc. Gheorghe. Ca stareţ a Mănăstirii Cucuiş, vă aşteptăm să vizitaţi mănăstirea noastră.

Alte trasee pot fi parcurse până la Poienile Beriului, loc pitoresc unde s-a construit şi un mic baraj pe pârâul Căltăbău, sau pe valea Râului Mare (Sibişel) până la Măgureni ori Cabana Prislop.